Află ce tip de curs li se potrivește colegilor tăi și cât costă această investiție. Află acum

Meet the Team – Interviu Gabriela Boicu

Eucom » Blog » Meet the Team – Interviu Gabriela Boicu
Meet the Team – Interviu Gabriela Boicu - eucom.ro
  1. Care este background-ul tău și cum ai ajuns să devii asesor Eucom?

Am avut bucuria să fiu profa’ de engleză timp de 9 ani, la o şcoală generală din Botoşani, unde am împărţit pasiunea pentru limba engleză, dar şi mult timp liber cu atâtea generaţii de elevi extraordinari.

Întâmplarea a făcut ca Eucom să intre în viaţa mea în 2015. Din 2019 am devenit şi evaluator.

2. Care sunt provocările întâlnite în timpul unei evaluări lingvistice?

Atitudinea unor candidaţi care poate face interacţiunea mai dificilă, mai puţin productivă. În cadrul unei evaluări lingvistice atitudinea candidatului este la fel de importantă precum abilităţile lingvistice sau detaliile despre realizările profesionale.

3. Ştiind că rezultatul evaluării lingvistice îl poate aduce pe candidat mai aproape de locul de muncă mult visat sau îi poate spulbera acest vis, cum asiguri acurateţea rezultatului final?

Este esenţial să ai foarte clar în vedere criteriile de evaluare CEFR. Este foarte important să reuşeşti să rămâi obiectiv, cu atenţia pe abilităţile lingvistice. Deşi uneori este greu să ignori o poveste de viaţă care poate fi complexă şi complicată.

4. Care e cel mai important sfat pe care l-ai oferi unui asesor nou în acest domeniu?

Evidenţa clară a evaluărilor, cu reminder, pentru a putea onora toate task-urile exact la timp.

 Curtoazie şi perseverenţă.

5. Care este cel mai memorabil moment din activitatea ta de asesor?

E memorabilă orice conversaţie care se desfăşoară atât de plăcut şi firesc, încât cu reticenţă o închei. Sau se încheie cu caldele mulţumiri din partea candidatului.

6. De ce Eucom? ????

 Eucom a însemnat posibilitatea să lucrez împreună cu adulţi în cadrul cursurilor oferite de companie.

Iar munca de evaluator e pur şi simplu… rewarding! Mă bucur să pot interacţiona/comunica cu oameni provenind din background-uri atât de diferite.

7. Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Cărţi, documentare, workshop-uri.

Însăşi munca de evaluator.

8. Ce faci în timpul liber?

Muncă voluntară cu copii. Am liber la imaginaţie şi creativitate. Şi în plus ei pot fi o inepuizabilă sursă de energie.

Terapie în grădină – cu culori, cu pământ reavăn şi cu…6 rescued pets.

9. COVID-19, ce schimbări a adus această perioadă pentru tine? Care au fost lecţiile oferite?

Schimbări dramatice, ca pentru toată lumea. După şocul iniţial a urmat perioada în care am învăţat să ne adaptăm. Dar plusul este că tehnologia ne oferă o libertate virtuală infinită.

Am învăţat că natura (flora şi faună) are uimitoarea putere de a se autovindeca, dacă i se dă şansa. Dar şi că natura umană nu reuşeşte să aducă la suprafaţă tot ce are mai bun în momente de criză ca acestea.

10.   La final, 3 recomandări: o carte memorabilă, un film must-see, un cântec pe care l-ai asculta mereu!

DESPRE OMUL FRUMOS- Dan Puric (care crede că după ce nu mai e speranţa, ne rămâne nădejdea)

AS GOOD AS IT GETS (Nu m-aş sătura de savoarea dialogului şi performanţa extraordinară a actorilor; şi o morală valabilă şi azi –să fim mai toleranţi)

SONG TO THE MOON- DVORAK; ANNA NETREBKO (îmi alină gândurile) şi BONFIRE HEART- JAMES BLUNT (îmi încălzeşte spiritul)

Data articol: 25 noiembrie 2020