Află ce tip de curs li se potrivește colegilor tăi și cât costă această investiție. Află acum

Meet the Team – Interviu Dolores Orman

Eucom » Blog » Meet the Team – Interviu Dolores Orman
Meet the Team – Interviu Dolores Orman - eucom.ro

Roul meu în cadrul companiei Eucom, în calitate de  Operations Coordinator – Language Services Specialist,  este acela de a monitoriza statusul evaluărilor lingvistice efectuate de către echipa de evaluatori și de a mă asigura că evaluările lingvistice, precum și rapoartele create sunt realizate corespunzător, asigurând, în același timp, comunicarea constantă cu echipa de evaluatori .

 Am ales Eucom pentru că mă regăsesc în valorile Eucom, angajament, dezvoltare continuă, parteneriat și excelență și pot spune că mă  identific ușor cu ele. Simt că aici este locul meu, un loc în care pot crește.

Una dintre cele mai mari provocări a fost aceea de a-mi extinde zona de confort, dobândind pe această cale puterea de a lua inițiative și asumarea deciziilor luate.

Ador să petrec timpul liber cu minunata mea familie, pe cât posibil încercăm să avem parte de activități în aer liber, un grătar, jocuri, întalniri cu prietenii, și să mă bucur de o carte bună la final de zi.

Pot spune că pentru mine, copilașii mei sunt sursa majoră de inspirație. Consider că avem de învățat foarte multe de la ei despre inocență, simplitate, și puterea de a ne bucura de lucruri mici. Pe de altă parte, ador cărțile motivaționale, care mă ajută foarte mult să devin the best version of myself, indiferent dacă este vorba despre viața profesională sau cea de familie.

carte –  „The Happiness Advantage: How a Positive Brain Fuels Success in Work and Life”, de catre Shawn Achor.

film – „The Art of Racing in the Rain”, regizat de Simon Curtis și scris de Mark Bomback, pe baza romanului cu același nume din 2008 al autorului Garth Stein.

cântec – The Beatles – Here Comes The Sun

Be the person who your dog thinks you are.

Multumesc mult!

Data articol: 31 mai 2021