Nu știu de unde să încep să explic frumoasa noastră turcă, o limbă care provine din familia limbilor Ural-Altay.

Armoniile vocale, jocul literelor, aglutinarea, alături de împărţirea vocalelor și consoanelor în diferite grupuri pot da impresia unui limbaj inextricabil atunci când începeți să învăţaţi limba turcă pentru prima dată.

Dar există vești bune! Nu trebuie să vă gândiți dacă o farfurie este masculină sau feminină. 😊 De ce? Pentru că în limba turcă nu există genuri!

Poate că cea mai importantă caracteristică a limbii turce este că se citeşte așa cum se scrie. Da, aşa este. Turca este o limbă fonetică, iar turca modernă folosește alfabetul latin iar pronunția în ansamblu corespunde cu ceea ce vedeți în textul scris, cu câteva excepții .😊

Haideţi, sunt sigură că veți învăța limba turcă. Spuneţi doar „Am învățat-o acum. E simplu. Se citește așa cum este scris”.

Dar, să nu fiţi surprinşi când în loc de „Vii și tu mâine?”: „Yarın sen de geliyor musun?” veţi auzi întrebarea „vii şi tu?”: „geliyon mu?”. Uneori ne place să simplificăm! Nu renunţa!

La fel ca în orice limbă, sunt cazuri în care regulile sunt ocolite sau încălcate în limbajul vorbit. Din nou, perfect normal. Este o limbă vie! De exemplu, timpul viitor, pe care îl înveți cu sufixele „-ecek. – acak.”, poate apărea în faţa ta pentru o clipă , rostit sub o altă formă.  În timp ce ar trebui spus: ” gelecek misin?” “vei veni?” poți auzi şi formele de „gelcen mi?” sau „gelcek misin?”. Sigur vei învăţa şi aceste forme.

Nu-mi place să-mi iau rămas bun. Sunt sigură că nici vouă. Dar în turcă, cuvintele de rămas bun sunt atât de frumoase încât reduc puțin tristețea despărțirii. Cel care rămâne va spune celui care pleacă „Güle güle”: „Să pleci zâmbind”. Cel care pleacă va spune celui care rămâne „Hoşça kal”: „Rămâi cu bine”. Frumos, nu-i aşa?!

Rămâneți cu bine! “Hoşça kalın”.

Tuba Cokal