De cele mai multe ori atunci când cineva își propune să învețe limba italiană nu vede acest lucru ca pe o provocare, ci mai curând ca pe o plăcere:  „Oricine înțelege italiana! E ușoară!”. Cu siguranță așa pare și este de ajuns să vrem să comandăm prânzul sau cina și va deveni dificil să nu vorbim în italiană: pizza, spaghetti, risotto, penne (neapărat cu dublu n), mozzarella, tortellini, panna cotta sau tiramisù (care nu înseamnă altceva decât ”trage-mă-n-sus” cu referire la doza de energie pe care ne-o dă această prăjitură). Dacă tot am atins subiectul denumirilor felurilor de mâncare italiene, este bine să știm că nu există pizza quatro staggione, ci doar pizza quattro stagioni (una stagione, due stagioni), la fel cum va trebui să căutăm în meniu pasta allarrabbiata și nu pasta arrabiata (verbul arrabbiarsi înseamnă a se înfuria, iar când mâncăm ceva picant, riscăm să devenim la fel de roșii la chip ca atunci când ne înfuriem de aceea denumirea este ”paste în stil înfuriat” și nu ”paste înfuriate”).

Nu doar în farfurii găsim limba italiană, ci și în muzică (opera, sonetto, balletto, allegro, allegro ma non troppo, andante, adagio etc.), în artă (chiaroscuro) sau în viața de zi cu zi: paparazzi, banca, cupola, riviera, graffiti sau radio. Ce să mai spunem de bella, bravo, ciao sau de celebrul Mamma mia (care în funcție de intonație poate exprima surpriză, spaimă, admirație sau dezamăgire).

Certo, suntem de acord, cel puțin pentru noi, românii, nu este greu să înțelegem limba italiană, dar cât de greu este să o vorbim? Păi … Io sono Monica. Come ti chiami? Quanti anni (dublu n pentru a evita dezastre) hai? E simplu.

Să continuăm și să spunem În casele italienilor lucrează deseori românce. Să încercăm: Nelle (in+le) case degli (di+gli) italiani lavorano spesse volte delle (di+le) rumene. Aflăm repede că în limba italiană articolul hotărât nu e chiar la fel de simplu ca în limba engleză, ci avem 3 forme diferite pentru singular masculin și 2 pentru feminin și nici la plural nu e cu mult mai simplu. Apoi adăugăm faptul că unele prepoziții când întâlnesc articolul hotărât, nu se lasă până nu se combină cu acesta. Nu e o glumă, e un matrimonio all’italiana (film de Vittorio De Sica) ca între Sophia Loren și Marcello Mastroianni.

Dar poate am complicat eu lucrurile. Ce-ar fi să spunem în italiană Aș vrea să mă ajuți. Exact, Vorrei aiutarmi! Doar că astfel am spune Aș vrea să mă ajut și ca să primim cu adevărat ajutor ar trebui să mai studiem până la nivelul B2 când vom putea spune Vorrei che mi aiutassi după ce vom fi studiat și conjunctivul imperfect, foarte drag italienilor.

Ce e de făcut? Trebuie doar să înțelegem că studiul limbii italiene nu e doar la dolce vita ( film de Federico Fellini), ci trebuie abordat cu aceleași așteptări și același angajament ca studiul oricărei alte limbi.

Un lucru e cert, însă: până când vom ajunge să cerem corect ajutor în limba italiană ne vom delecta cu musica, scuze, muzica ei și vom simți din plin că la vita è bella (film de Roberto Benigni).

Monica Ghilan