Află ce tip de curs li se potrivește colegilor tăi și cât costă această investiție. Află acum

Interviu cu Teodora – Talent Acquisition @Eucom

Eucom » Blog » Interviu cu Teodora – Talent Acquisition @Eucom
Interviu cu Teodora – Talent Acquisition @Eucom - eucom.ro

Teo, vorbește-ne puțin despre rolul tău în departamentul de HR Eucom.

Rolul meu este să fac oamenii fericiţi. 🙂 Mai ales pe cei care se potrivesc profilului pe care noi îl căutam, adică traineri dedicaţi, implicaţi, ce își găsesc împlinirea prin împărtăşirea cunoştinţelor cu toţi cursanţii care evoluează profesional şi personal în cadrul cursurilor de limbi străine.

Știu că recrutezi traineri de limbi străine din toată țara. Ce tip de candidați cauți de obicei? Altfel spus, care este profilul unui trainer Eucom?

Parcă am anticipat întrebarea. ???? Mai exact, trainerii Eucom au fost candidaţi cu experienţa vastă sau care îşi doresc să fie formaţi prin cursurile noastre de andragogie, au cunoştinţe avansate de limbă străină, conform Cadrului European de Referinţă, sunt congruenţi cu valorile Eucom şi cultura organizaţională, au metode interactive şi distractive de predare, sunt creativi şi înregistrează într-un interval scurt de timp rezultate, prin feedbackurile cursanţilor.

Care sunt principalele întrebări pe care le adresezi candidaților? 

Pe tot parcursul procesului de recrutare, sunt interesată de contextele de învăţare în care candidatul a fost pus: de unde a învăţat limba respectivă, unde a mai predat, ce metode i se par eficiente, cum pregăteşte un curs, cum a ales predarea limbilor străine, de cât timp practică, ce provocări a întâmpinat şi ce soluţii a găsit. Şi mai ales sunt curioasă de omul din faţa mea, cine este şi ce îşi doreşte, cum poate Eucom să contribuie la creşterea sa şi care sunt aşteptările lui de la colaborarea noastră.

Cât de importantă este pentru tine prima impresie?

Cred că prima impresie poate avea legătură cu etichetele sociale şi mai puţin cu candidatul cu care interacţionez. Sunt atentă la semnalele pe care le primesc încă din primele minute, însă nu mă rezum doar la ele. Am avut situaţia în care un candidat a întârziat atât la interviu, cât şi la sesiunea demo; primul gând a fost că nu este în concordanţă cu valorile noastre. A dovedit calităţi de predare impresionante. Dacă m-aş fi bazat pe prima şi a doua impresie, poate că aş fi pierdut un coleg minunat.

Care e cea mai provocatoare/inspirată întrebare pe care ai primit-o din partea unui candidat?

Primesc mai degrabă informaţii inspirationale de la candidaţi, cum ar fi: un joc de limba engleză la care poţi câştiga puncte sub formă de orez ce ulterior este donat comunităţilor nevoiaşe; sau cum poate fi folosită o vizită la Muzeul Hărţilor Vechi ca material didactic. Cele mai utile sunt informaţiile despre metode de predare, jocuri şi interactivitate – în acest fel văd, practic, valoarea pe care candidatul o oferă cursurilor.

Ce apreciezi cel mai mult la un candidat, în timpul procesului de recrutare?

Deschiderea, sinceritatea şi curiozitatea. Toate sunt pe acelaşi plan.

Ce ai recomanda unui candidat care urmează să vină la un interviu pentru poziția de trainer?

Îi recomand să vină relaxat, discuţiile sunt foarte plăcute, indiferent de rezultatul final. Plus că avem cafea bună. ????

Ce îi motivează pe trainerii Eucom să rămână în companie pe termen lung?

Evoluţia şi experienţele îi determină să rămână. Plus că ne distrăm cu fiecare ocazie, aici plictiseala nu are loc. Avem cărţi, jocuri, manuale, cursuri la care participăm ca echipa. Extindem constant zona de confort prin părăsirea ei.

Cum ai defini cultura organizațională din cadrul companiei?

Fac parte dintr-o cultură organizaţională care pune accent pe profesionalism, îmbunătăţire, implicare şi cooperare, ceea ce înseamnă că ne defineşte schimbarea şi suntem într-un proces continuu de a face lucrurile mai bine, indiferent de rezultatul obţinut.

Care sunt valorile Eucom?

Valorile Eucom se referă la cum facem lucrurile, cum ne raportăm la ceilalţi, care este angajamentul nostru şi cum putem progresa; fiecare valoare exprima un concept ce ia forma unui comportament. Sunt valori absolut necesare evoluţiei. Suntem în permanenţă în contact cu alţi oameni, piaţa este dinamica, iar valorile asigură un standard ridicat de exprimare a comportamentelor profesionale şi personale ce oferă continuitate şi progres.

Care sunt valorile Teodorei? 🙂

În cuvinte, principalele mele valori sunt reprezentate de respect, echilibru, pace şi libertate. În comportamente, valorile mele se armonizează cu valorile Eucom.

Ce îți propui pentru anul acesta, ca direcții importante în recrutare?

Îmi propun să evoluez, să particip la cât mai multe evenimente cu subiecte de interes, să interacţionez cu mai mulţi oameni din domeniu şi să am focus pe ultimele tendinţe pentru a le aplica.

Data articol: 10 martie 2020