Diana, ne poți spune de unde a pornit pasiunea ta pentru predat? 🙂

Pasiunea a venit natural, treptat, nu am fost conştientă de existenţa ei de la început. După terminarea facultăţii ştiam că este o opţiune, aşă că mi-am spus să încerc, să văd cum este, ca apoi să decid în cunoştinţă de cauză dacă rămân în domeniul acesta sau încerc altceva. O dată începută activitatea de predare deci, întâi am fost bucuroasă că mă descurc, în ciuda lipsei de experienţă, apoi a început să mă preocupe să fac lucrurile tot mai bine şi am observat că reuşeam să găsesc căi de comunicare cu toate tipurile de oameni şi abia după asta a devenit o pasiune şi am realizat că pentru asta am fost eu lăsată pe Pământ, pentru a preda.

La ce vârstă ai învățat limba franceză și ce te-a ajutat cel mai mult în acest proces?

Am început studiul limbii franceze în clasa a VI-a. Era a doua limbă de studiu, după engleză, prima mea dragoste. În clasa a IX-a, la filologie, acolo unde îmi doream să ajung cu orice preţ, în anul acela, 1991, era franceza prima limbă de studiu, aşa că m-am trezit în primul an de liceu că dublam un an de studiu la engleză şi îmi lipsea un an de studiu la franceză, ceea ce se vedea în rezultate şcolare proaste, în imposibilitatea de a participa la anumite activităţi extraşcolare ce presupuneau cunoştinţe de franceză, ca de exemplu o înfrăţire între un liceu din Franţa şi liceul nostru, etc. Nu suportam să mă găsesc într-o astfel de situaţie, mai ales pe un teritoriu pe care îl adoram, cel al limbilor străine, aşa că, m-am ambiţionat, în autodidact, să recuperez handicapul, făcând sute de pagini de exerciţii de gramatică, citind, traducând şi vorbind singură în franceză prin casă. În clasa a X-a am început să înregistrez victorii în meciul meu cu franceza, am participat la înfrăţirea cu liceul din Franţa despre care vorbeam şi am beneficiat prima dată în viaţa mea de un sejur în Franţa de trei săptămâni, notele mele la teze au început să crească precum gogoşile în tigaie şi aşa a început totul, prin ambiţie şi motivaţie.

A existat un profesor în școala generală sau liceu care consideri că a avut un impact puternic asupra ta? În ce mod te-a influențat?

Au existat mai mulţi profesori de la care am avut multe de învăţat: de la profesoara de limba română din liceu am învăţat să citesc şi să redactez singură tot ce aveam de spus într-o lucrare, fără să am nevoie să învăţ pe de rost ceva de undeva. Asta mi-a servit şi în facultate unde aveam mult de citit şi era imposibil „să înveţi pe de rost comentarii” de undeva. Profesoara de limba franceză din liceu, care îmi era şi dirigintă, m-a învăţat rigurozitatea, pentru ea „e bine şi aşa” nu exista, de aceea, cum vă spuneam, am muncit un an să ajung la nivelul cerut şi nu a fost mulţumită de mine până nu l-am atins. Cât despre proful de engleză, „un Englishman in Moldova”, am învăţat să învăţ şi altfel. Era un nonconformist care venea la şcoală în blugi (vorbim de anul 1991!) şi cu pipa în colţul gurii, şi ne preda cu muzica celor de la The Beatles, cu pagini de literatură din care învăţam şi civilizaţie şi analizam şi comportamente, prin jocuri care îi făceau chiar şi pe băieţii cu plete din clasă, ce ascultau The Doors, Depeche Mode, The Cure să nu îşi dorească pauza de ţigară.

Îți mai amintești cum a fost prima sesiune de curs din activitatea ta de trainer Eucom? Ne poți povesti un pic?

Prima mea sesiune de curs ca trainer Eucom a fost plină de emoţii, pentru că voiam să fiu la înălţimea cerinţelor Eucom şi pentru că eram stresată de toţi paşii recomandaţi în prima sesiune Eucom pe care am înţeles să îi respect cu sfinţenie, drept care îmi era teamă să nu scap nimic. Nu m-am abătut deloc de la model, deşi, sincer, aş fi făcut anumite lucruri altfel.

Cât de important consideri că este să găsești un mod creativ și distractiv de a preda/învăța o limbă străină?

În zilele noastre, este esenţial. Oamenii nu prea mai învaţă de dragul de a învăţa, ci doar cu o motivaţie puternică sau de plăcere, iar mijloacele şi metodele trebuie să fie adaptate perioadei în care trăim. De asemenea eu văd cursurile de limbi străine îmbinate cu dobândirea de abilităţi şi devoltarea personală, astfel încât obiectivul meu este să îi fac pe ceilalţi, mici sau mari, să înveţe fără să îşi dea seama că asta fac, sub masca jocului şi a bunei dispoziţii. Sunt de asemenea conştientă că metodele clasice nu pot dispărea, au utilitatea lor şi ideal este să combini metodele moderne cu cele clasice. Rezultatul mi se pare perfect.

Există acest mit potrivit căruia adulții învață mult mai greu limbi străine, comparativ cu copiii. Mulți adulți sunt descurajati și se tem să se înscrie la cursuri, din acest motiv. Tu ce părere ai despre asta?

Pe de-o parte este adevărat, pentru că adulţii sunt mult mai ocupaţi, nu au suficient timp de acordat lucrului individual, foarte necesar în procesul de învăţare a unei limbi străine, au teama de caraghios şi de a gresi, că doar sunt „oameni în toată firea” de la care ai anumite aşteptări, au jena de colegi sau de superiori, în cazul în care obiectivele nu sunt îndeplinite.

Pe de altă parte, nu, pentru că ei au un bagaj de cunoştinţe de bază mult mai mare decât copiii, multe experienţe anterioare de învăţare, o capacitate mai mare de abstractizare şi de înţelegere a abstractului, puterea de a face mai multe asocieri şi conexiuni, iar toate acestea sunt o mină de aur ce poate fi exploatată şi care poate duce la succes, combătând toate neajunsurile şi dificultăţile pe care le resimt.

Care e cea mai amuzantă experiență a ta din timpul orelor de curs?

Sunt foarte multe experienţe amuzante despre care aş putea vorbi, începând de la replicile spontane care apar în timpul jocurilor, continuând cu glumele şi jocurile de cuvinte, finalizând cu diverse poveşti pe care trainerul sau cursanţii şi le amintesc şi le împărtăşesc cu ceilalţi în anumite momente ale cursurilor.

Îmi amintesc la un moment dat că aveam cursanţi şi soţul şi soţia, dar în grupe diferite. Sala de curs era fix în faţa biroului soţului. Într-o dimineaţă aveam ore cu grupa în care era soţia şi ajunşi la „exprimarea ipotezelor” exersam regula a doua de „si conditionnel” printr-un joc. Una dintre întrebările la care a trebuit să răspundă la un moment dat soţia a fost „ce ar face dacă ar înşela-o soţul”. Nu vreţi să ştiţi ce set de torturi (nu prăjituri, ci pedepse crunte) a propus pentru această situaţie, astfel încât, când cursul s-a terminat, am ieşit cu toţii râzând şi privindu-l cu milă pe soţul care se găsea la birou. Bietul om, nedumerit fiind, a trebuit să îi povestim totul şi am râs împreună cu toţi cei de pe platformă minute în şir.

Ți-ai propus să înveți și alte limbi străine în viitor?

Oooo, mi-ar plăcea tare mult, deşi nu am timp. Dar dacă aş avea, aş vrea să învăţ spaniolă, pentru ca mi-ar fi uşor, ştiind franceză şi italiană, şi germana, pe care o consider foarte ultilă în zilele noastre.

Care e cel mai important sfat pe care l-ai oferi unei persoane care tocmai s-a apucat să studieze o limbă străină?

I-aş spune să nu renunţe, indiferent ce, pentru că renunţarea este cea mai simplă, dar cea mai puţin eficientă şi i-aş spune să nu aibă reţineri, să facă asocieri, să îşi folosească intuiţia, să se lanseze în exprimare, chiar dacă la început ea sună a „Turnul Babel”, să nu îi fie frică să greşească, pentru că greşeala este foarte utilă în învăţarea unei limbi străine, să nu îi fie frică de „furculition” pentru că ăsta este un pas înainte spre exprimarea corectă şi fluentă.

Care este cel mai memorabil feedback pe care l-ai primit din partea unui cursant?

Mi-a spus cineva la un moment dat ca eu fac să pară toate lucrurile uşoare, altul mi­-a spus la un moment dat că am un mod de predare foarte agreabil, că ora e ca o întâlnire cu prietenii, dar adesea doar nişte priviri şi e de ajuns să înţelegi un mesaj.

Lăsând puțin la o parte activitatea profesională, ce iți place să faci în timpul liber? Vorbește-ne puțin despre omul Diana. 🙂

Îmi place muuuuult să călătoresc, să stau de vorbă cu prietenii, să joc jocuri de societate, să petrec timpul cu fiica mea în întâlniri de tip „mamă – fiică”, să citesc, să merg la spectacole de teatru şi operă, să fac activităţi extracurriculare şi de voluntariat cu elevii.Daca ai decide să pleci într-o vacanță prelungită, ce loc ai alege și de ce?

Dacă aş avea ocazia, aş alege o vacanţă de o lună în SUA, pentru că de mică am fost fascinată de „visul american” sau în China şi Japonia, pentru că mi-ar plăcea să descopăr culturi şi tradiţii total diferite.

În materie de gastronomie, care este bucătăria ta internațională preferată?

Cred că prefer gastronomia italiană.

Care este cartea care a avut un impact major asupra ta și pe care o recomanzi fără să stai pe gânduri?

Sunt mai multe: Maitreyi de M. Eliade, À la recherche du temps perdu de Proust, La Peste  de Albert Camus, Madame Bovary de Flaubert, îmi place Balzac, Dostoievski, dar ador Micul Prinţ şi îmi place să descopăr noi simboluri şi să fac noi interpretări cu fiecare lectură.

Și ultima, dar nu cea din urmă: Seinfeld sau Friends? 🙂

Friends.