Află ce tip de curs li se potrivește colegilor tăi și cât costă această investiție. Află acum

Interviu cu Alina – Trainer Limba Engleză

Eucom » Blog » Interviu cu Alina – Trainer Limba Engleză

Alina, ne poți spune de unde a pornit pasiunea ta pentru predat? 🙂

Sincer, nu a pornit ca o pasiune, pentru că nu îmi doream să ajung în postura de profesor/trainer! Totuși, odată ce am început să predau, a devenit o pasiune. Pot spune că mi-a plăcut mereu să îi corectez pe alții, deci probabil de aici au început lucrurile să se lege.

La ce vârstă ai invațat limba engleză și ce te-a ajutat cel mai mult în acest proces?

Cred că pot spune de când m-am născut! De mică am avut contact cu engleza, aș zice chiar că am învățat-o în același timp cu româna la un moment dat, fiindcă de multe ori răspundeam sau scriam în engleză. Mama mea îmi vorbea de multe ori în engleză, iar, pe lângă aspectul acesta, desenele (Cartoon Network) de atunci erau în engleză, iar asta a ajutat enorm. Mai mult de atât, mă și jucam pe calculator, iar din jocuri am prins mult vocabular!

A existat un profesor în școala generală sau liceu care consideri că a avut un impact puternic asupra ta? In ce mod te-a influențat?

Nu la școală, dar în clasa a doua am început meditații la engleză. O țin minte pe doamna profesor, doamna Doris, pentru că avea un stil aparte de predare: făceam jocuri de rol, ne jucam jocuri, ne uitam la casete video în engleză și multe altele. La sfârșitul orei ne oferea și bomboane! A avut un impact puternic datorită jocurilor, pentru că eu asociez engleza cu ceva distractiv și automat așa încerc să o și predau, arătând latura ei creativă și amuzantă.

Iți mai amintești cum a fost prima oră de curs din activitatea ta de trainer Eucom? Ne poți povesti un pic?

Oho, am avut multe emoții. Era un curs individual de engleză, nivel începător. Mai întâi am stat puțin de vorbă în română ca să stabilim clar obiectivele, apoi ne-am cunoscut puțin în engleză (lucruri de bază) și ne-am și jucat un joc, parcă ceva de potrivit niște cuvinte.

Cât de important consideri că este să găsești un mod creativ și distractiv de a preda/învăța o limbă străină?

Extrem. Stilul clasic de predare e foarte util, dar trebuie îmbinat și cu ceva distractiv. Dacă nu în același timp, atunci după ce teoria a fost explicată- un joc sau un clip nu strică niciodată.

Există acest mit potrivit căruia adulții învață mai greu limbi străine, comparativ cu copiii. Mulți adulți sunt descurajați și se tem să se țnscrie la cursuri, din acest motiv. Tu ce părere ai despre asta?

E posibil să fie adevărat, dar nu cred că devine mai greu să înveți o limbă străină. Pur și simplu, ca adult, ai mai multe responsabilități și priorități, deci e normal și logic să înveți mai greu, doar prin simplul fapt că ai multe pe cap. Cu toate acestea, dacă te organizezi puțin și dedici câteva minute în fiecare zi sau o dată la două zile, astfel încât să devină o rutină, va fi mai ușor.

Care e cea mai amuzantă experiență a ta din timpul orelor de curs?

Ah, sunt multe, dar momentan îmi amintesc doar una: jucam Mad Lib, joc pe care îl recomand fiindcă rezultatele sunt incredibil de ridicole sau amuzante. Jocul constă într-un text din care anumite părți de vorbire sunt înlăturate, iar cursanții trebuie să le spună ei, dar fără să vadă textul. La un curs rezultatul a fost atât de amuzant încât am râs până mi-a dat o lacrimă (una singură!).

Ți-ai propus să inveți și alte limbi străine în viitor?

Da! Momentan particip la cursuri de japoneză, iar pe viitor sper să mă reapuc de germană.

Care e cel mai important sfat pe care l-ai oferi unei persoane care tocmai s-a apucat să studieze o limbă străină?

Încearcă să îți faci un program și să îl respecți. De asemenea, gândește-te la ce îți place să faci sau ce pasiuni ai și fă acel lucru folosind limba țintă. De exemplu, dacă ești pasionat de tehnologie, caută să citești articole în limba pe care o studiezi. Secretul e să îți facă plăcere.

Care este cel mai memorabil feedback pe care l-ai primit din partea unui cursant?

Nu reușesc să îmi aduc aminte, dar sigur ar fi ceva legat de un joc sau o activitate amuzantă de la curs, sau faptul că sunt deschisă.

Lăsând puțin la o parte activitatea profesională, ce iți place să faci în timpul liber? Vorbește-ne puțin despre omul Alina. 🙂

Încă sunt pasionată de jocuri video, deci daca e vreun joc care îmi atrage atenția atunci cam așa îmi petrec timpul liber. Altfel, îmi place să mă uit la filme și seriale, să citesc și să călătoresc.

Dacă ai decide să pleci într-o vacanță prelungită, ce loc ai alege și de ce?

Dacă aș avea o vacanță prelungită nu aș alege doar un loc, ci mai multe. Aș vizita toate capitalele europene + alte oășele sau aș face un tur al Statelor Unite cu mașina.

În materie de gastronomie, care este bucătăria ta internațională preferată?

Voi alege două: bucătăria asiatică (în special mâncarea chinezească și japoneză) și bucătăria italiană.

Care este cartea care a avut un impact major asupra ta si pe care o recomanzi fără să stai pe gânduri?

1984 de George Orwell m-a impresionat și marcat în liceu, când am citit-o. O altă carte care m-a impresionat și amuzat mai recent este Mystery Man- murder, mayhem and damn sexy trousers de Bateman.

Și ultima, dar nu cea din urmă, Seinfeld sau Friends? 🙂

Îmi este ușor să răspund pentru că am văzut doar un serial – Friends, dar trebuie să văd Seinfeld într-o zi, este pe listă!

Data articol: 16 aprilie 2019