Află ce tip de curs li se potrivește colegilor tăi și cât costă această investiție. Află acum

Courses Without Walls, abordare creativă a trainerilor Eucom

Eucom » Blog » Courses Without Walls, abordare creativă a trainerilor Eucom

The Adventure of a SAT Safari

Course-Withou-Walls-Sat-SafariA fost o zi minunată! O zi de copilărie. O zi de basm. O zi de tradiţii româneşti. O zi plină de acţiune alături de oameni frumoşi şi dragi…o zi alături de familie. O zi cum n-am mai avut demult şi cum îmi doresc să am toată viaţa mea. Mulţumesc, Eucom! (Irina trainer Eucom care pune multă pasiune în ceea ce face)

Aşa a fost aventura Cursului Without Walls organizat de către echipa noastră la Muzeul Naţional al Satului. Ne-am întâlnit cu toţii la un treasure hunt bine gândit şi am trecut în ipostaza de cursanţi / participanţi la un curs altfel, toate cu scopul de a experimenta încă o dată învățarea bazată pe experiență și predarea interactivă, dinamică.

M-am simţit minunat şi nici nu am realizat că învăţam cuvinte noi, timpul de lucru era strâns, iar obiectivele de bifat destule. Eram tot timpul cu ochii după ceea ce aveam de vânat şi ne felicitam ori de câte ori găseam câte ceva. Cu siguranţă această activitate poate fi adaptată pentru o lecţie de cultură şi vocabular. (Anișoara, trainer Eucom cu multă experiență și mereu implicat)

Un videoclip despre ce a însemnat SAT Safari, Course Without Walls Eucom, găsiți AICI.

Credem cu tărie că este esenţial să fim creativi în planificarea unei sesiuni de curs; că, într-o atmosferă informală şi spontană, cursanţii pot interacţiona liber și colabora cu ceilalţi participanţi, crea o legătură cu trainerul dedicat. Pur și simplu ieșind din contextul zilnic, specific cursului de limbă străină, echipa noastră de traineri concepe zi de zi cursuri Without Walls care maximizează potențialul cursanților lor.

Citește mai multe despre Courses Without Walls AICI.

Această abordare are deja o reputație, încă de când Marshall McLuhan, în Explorations in Communication, 1960, spunea: Este normal ca astăzi să discutăm despre materiale audio-vizuale suplimentare predării tradiționale pentru că oamenii încă gândesc în termenii învățării clasice, din carte. Învățarea, în esență, este un proces în care cursantul vede și ascultă, reproduce și produce. Învățarea trebuie deci să aibă loc în afara sălii de curs.

Pentru aceasta deci echipa Eucom a creat conceptul de predare interactivă, Courses Without Walls, concept prin care trainerii reconfigurează spațiul de învățare a unei limbi străine și dau noi valențe programului de training lingvistic dedicat angajaților.

Data articol: 21 iulie 2017