Procesul de învăţare al unei limbi străine implică un număr considerabil de greşeli făcute de fiecare cursant în parte. “A învăţa” devine sinonim cu “a face greşeli”.

Timpuri verbale folosite greşit, (dez)acord, diferite sintagme specifice limbii țintă utilizate în contexte greşite… cu toţii am trecut prin asta! 😊 Partea bună este că fiecare greşeală ne aduce mai aproape de adevăr.

În ceea ce priveşte limba romană şi limba franceză, nu este nicio surpriză faptul că există multe asemănări și puncte comune între cele două, însă şi o serie de diferenţe substanţiale, motiv bun de a încurca uneori iţele. 😊

Familiarizarea cu unele dintre cele mai frecvente greșeli vă poate ajuta să vă perfecționați limba franceză și să evitați stingherirea socială.

Înainte de a analiza cele mai comune greșeli, vom arunca o privire asupra zonelor din limba franceză care aduc, în general, cele mai mari provocări pentru cursanți.

  1. “prietenii falşi” (les faux amis în franceză, false friends în engleză), adică, o serie de cuvinte despre care vorbitorul presupune că ar însemna ceva (ținând cont de forma lor și de asemănare cu alte limbi), dar ele în realitate desemnează cu totul altceva

Exemplu: “Ajouter” înseamnă “a adăuga” și nu “a ajuta” cum este tradus în general de către cursanţi.

Pentru vorbitorii de limba engleză, lucrurile devin şi mai picante !

  1. Acordul de gen

Regulile existente ajută, însă şi excepţiile sunt pe măsură şi pot provoca confuzii.

  1. Pronunția

Pronunția în limba franceză este foarte diferită de pronunția în limba română, de unde vine și multitudinea de greșeli. La nivel fonetic, dificultatea pentru vorbitorul român o reprezintă vocalele nazale (ã, õ, ɛ nazal, oe nazal) şi orale care nu au corespondent în limba română ɛ, ø, œ, ͻ, y, precum şi citirea consoanelor finale, care se ştie că în limba franceză se citesc în puţine cuvinte.

Continuăm cu lista celor mai frecvente greşeli în limba franceză.

  1. “c’est” și “il/elle est”

Expresiile “c’est” și “il est” sunt adesea confundate. La fel ca “à” și “de”, însă partea bună este ca odată studiate regulile de utilizare ale acestora, lucrurile se simplifică!

  1.  Verbele auxiliare

Timpul trecut, le passé composé, este conjugat cu un verb auxiliar, “avoir” sau “être”. Acest lucru dă naştere unor confuzii şi a unor utilizări eronate.

Soluţia: puțin timp investit în a memora lista verbelor care se folosesc cu “être” va rezolva toate problemele!

  1. “a fi” sau “a nu fi”

Deși echivalentul francez literal al verbului “a fi” este “être”, există numeroase expresii franceze care folosesc verbul avoir (a avea), în loc de “être” .

Exemplu: “avoir faim” – “a-i fi foame”

…Și unele care folosesc faire,

Exemplu: “faire beau” – “a fi vreme frumoasă”.

Soluţia: familiarizaţi-vă cu aceste expresii şi folosiţi-le cât mai des. 😊

  1. H – aspiré sau muet?

Francezul H vine în două soiuri: aspiré și muet. Deși sună la fel (adică ambii sunt tăcuți), există o diferență importantă: unul se comportă ca o consoană și celălalt acționează ca o vocală. H aspiré acționează ca o consoană, ceea ce înseamnă că nu permite contracții sau legături. H muet pe de altă parte, este exact opusul: necesită contracții și legături.

Exemplu: le homard (H aspiré) vs l’homme (H muet).

Lista poate continua. Fiecare nivel lingvistic venind cu provocările şi greşelile sale.

A face o greșeală în franceză ar putea părea sfârșitul lumii, însă e important să privim greşelile ca oportunităţi de învăţare şi să găsim soluţii!

Voi cât de mult ați învățat din greșeli? Cât de des vi s-a întâmplat să îmbrățișați, recunoașteți sau chiar să studiați greșeala?